Eu si ploaia

…La 8:31, fiind singura in casa, am iesit afara. Inchid usa, ma opresc. Sunete minuscule se auzeau pe tabla de afara. ” Oare ploua? Sau e unu’ care face plaja?”. Evident ploua. Era atat de bine. Chiar ce imi doream. Sa fiu doar eu si ploaia. Ma simteam Puternica, dar stiam ca e ceva diavolesc. Paseam incet pe asfaltul ud, ce emana caldura. O cioara manca un pachet de servetele. Apoi au aparut altele, multe, multe…si negre. Au dat de veste ca Lordul era in apropiere, asa ca m-am carat. N-aveam chef de o batalie. M-am dus in parc. Am facut cateva poze. Ma plimbam si ma simteam fara griji, fara dureri in suflet. Stiam ca totul e doar un vis, un vis care se va termina indata ce voi intra in casa. Miroseam umezeala rece. Picaturile de ploaie, ma acopereau, parca ma sufocau. Nu, doar o viziune de-a mea isi facea de cap, in sufletul meu putred. M-am oprit o clipa si am privit in jurul meu. N-am vazut nimic, dar poate ca nu pot eu sa scriu aici totul. Si asa e. Nu pot.
…Ploaia mi-a trezit idei, amintiri… Am scos aparatul si am facut cateva poze. Apoi am pornit la drum, cu un mers lenes, obosit.
Se spune ca ploaia ne spala de gandurile grele, dar uneori nu da roade. Asta nu inseamna ca ma face sa nu iubesc ploaia, sa nu o ador. Mi-ar fi placut, ca cineva sa ma imbratiseze cu miros de nostalgie pura…
…Zambete, melancolie.

~ by dodger091 pe aprilie 24, 2008.