…Plangeam de-a binelea. Lucrurile nu erau atat de grave…dar imi pierdusem cumpatul! Nu gaseam nici un cuvant potrivit si vroiam sa-mi apuci bratul, sa ma intrebi mai mult, sa ma mangai.
…Nu-mi terminasem niciodata fraza si asta ma exaspera. Devenisem nervoasa. Imi treceau prin minte intamplari si vise retrase, care ma impiedicau sa am mai mult curaj in mine. Daca as stii ce sa-i spun! Ceva care sa nu fie o prostie…
…Mergeam destul de departe, cu pasi rari, timizi. Eram inca tanara pe-atunci. Ce dracu’ spun? Ce dracu’ m-a apucat?
…Era un noroi groaznic pe strazile astea pustii fara trecatori tabaciti. Undeva…natural…cateva minute…stiti…Incepuse sa-mi fie teama, o teama stupida, fara sens. Ma plimbam si nu stiam ce se va intampla cu mine, unde voi dormi, unde voi manca…
…M-am cutremurat toata. Incepuse sa bata vantul. M-am oprit brusc. Imi muscam buzele. Eram ametita. Am intalnit un taxi la capatul strazii. Nu izbuteam.
…Plimbarea mea pe strada umeda si nostalgica mi se parea cunoscuta. Parca…toate lucrurile s-ar mai fi intamplat odata.
…Am inchis ochii si mi-am rezemat capul pe perna. Asa zaceam eu pe patul tare, cu capul plin de ganduri…
…Fiecare soapta. Fiecare zgomot. Fiecare tipat.
