Gânduri Fugare. Gânduri Confuze.

…Ce să spun? Ce să cred? Nimic…Doar aripile îşi întind un dor nesfârşit asupra cerului. Doar o speranţă din întunericul ucigător îţi mai poate prelungi o clipă de visare. Şi atunci, poate vei întreba pe cineva ce s-a întâmplat în acel moment. Şi nu va ştii. Nimeni nu va ştii. Vei fi doar tu, o umbră într-o capcană meschină. Un suflet pierdut în bătălie. …Un monstru. Cu tulburare, vorbeşti singur, ştiind că tiranul nu iartă încă o dată.

Nu mă pot gândi cum timpul din calea mea îmi poate aduce o nouă adiere. Pot doar să tremur ca un copil în întuneric şi să mă rog. Mii de blesteme se abat deasupra unui gând demonios, te va distruge pentru totdeauna! Iar eu voi simţi cum sângele îmi atinge faţa.

…O vrajă se închină în faţa mea şi mă binecuvântează. Îmi jură credinţă veşnică. Dar eu nu am încredere în ea. Sunt doar zeii care au rămas învinşi la răsăritul Soarelui. Soarelea…abolise moartea. Acum doar Oceanul mângâie marginile orizontului, calm. Ce trădare frumoasă. Oh, zeilor! Îl veţi elibera oare de cataclismul răzbunător? Îi veţi da oare şansa readucerii la viaţă? Îşi va îngropa mânia?

…Aprinde flacăra şi las-o să crească. Adu-ţi aminte cine eşti. Furtuna se schimbă în linişte şi deseori cheamă în ajutora€¦

…Ah, ce poate să mai facă cerul împotriva mea acum?

Extraterestrii: Adevar si Confuzie

…Ma trezesc eu azi ca de obicei in jurul orei 9. Si ca de obicei merg la baie. Cand am apasat pe clanta am avut o revelatie. V-ati gandit vreodata la planete invizibile si planete care calatoresc in timp si spatiu? Uite ca eu m-am gandit. Scurt si la obiect. Adica, nu incape indoiala ca ar exista asa ceva. Sa nu uitam ca totul e posibil. Poate ca extraterestrii au propriile lor planete invizibile. Poate chiar langa noi se afla o astfel de planeta, ea fiind nedetectabila. Iar micutii E.T sa ne supravegheze. Ce? E doar o teorie. Nimeni nu stie inca. Si bineinteles planete care calatoresc in timp si spatiu. De ce in timp? Daca am calatori in timp, in timpul din Univers, dar un alt timp, fara legatura. Adica aceste planete ar calatori in modul slow-motion, ca sa fiu cat de cat explicita, dar in jurul lor celelalte planete si-ar urma cursul timpului normal, sau poate chiar mai repede.
…Bun acum sa revenim la extraterestrii si la ceea ce am scris in minuscula mea agenda cu Logan. Sa ne gandim putin. Nu stim cum au fost creati extraterestrii. Dar chestia e ca nici noi nu stim cum am aparut. Eu sunt sigura ca ei ne-au creat…din bacterii. Cred ca si ei au fost creati tot din bacteriile planetelor de unde proveneau.
1. Sa spunem ca astia umblau prin Univers, sa gaseasca alte planete pentru a le explora.
2. Umblau, calatoreau, meditau…
3. Planeta Pamant, incepea incetul cu incetul sa se formeze. La inceput praf, roca, si alte chestii folositoare vietii. Era ca o minge puternica. Se spune ca planeta noastra poposise intr-o centura de asteroizi, care contineau substantele de azi. Oxigen, hidrogen, dioxid de carbon si alte gaze. Intotdeauna m-am gandit la ‘alte gaze’. Poate cu ajutorul lor am fost creati.
4. Extraterestrii, cu super tehnologia lor, au dat de urmele producerii planetei.
5. Astia fericiti toti. A dat norocul peste noi. Acum putem planta oamenii.
6. Au trebuit astia sa astepte ani de zile pana la formarea in totalitate a planetei Pamant. Crezi? Eu sunt de parere ca aveau ( si au ) o masina de calatorit prin timp.
7. Pe super bengosul ecran cu plasma antigravitational genevizat, au explorat Pamantul. Adica prin intermediul acestui ecran puteau vedea pana in centrul Pamantului, sa analizeze toate formele de viata incepatoare si umile. Au ajuns sa cunoasca fiecare particica din el.
8. Marele sef a hotarat si a zbierat: Aici vom urmari evolutia bacteriilor ( adica noi oamenii ). Dar totusi e ceva la mijloc aici. Cand a aparut omul? Ca inaintea noastra s-au intamplat atatea lucruri, dinozauri, etc etc. E o confuzie, iar creierul meu nu cunoaste aceste date.
9. Ca sa intelegeti, trebuie sa reflectati. Totul a fost pus la cale, bucatica cu bucatica, asemenea un puzzle. Omul: cum a fost? Urat, mare si paros. Nu stia sa vorbeasca, nu stia nimic. A trebuit sa invete. Cu siguranta a fost ajutat de extraterestrii. Eu vreau sa ajung la o idée, cu ce am scris la numarul 9.
10. Ei, extraterestrii astia ne-au cam folosit drept cobai, cam asa am impresia eu. Iar noi, la randul nostru, folosim drept cobai micutele animale, soareci, hamsteri, maimute, caini, etc. Ce naste din pisica, soareci mananca. Adica ce au facut ei, facem si noi. Ce vreau sa zic? Cum noi urmarim si am urmarit evolutia lucrurilor din jurul nostru, asa ne-au urmarit si ei pe noi.
11. Anii trecut miliarde de ani. Bun. Am evoluat. Am super evoluat. Avem masini, avioane, puteam comunica cu ajutorului telefonului, net-ului, vedem in spatiu, etc. Acu’ gandeste-te si tu dracu’, ca doar nu le zic eu pe toate. Ce vreau eu sa spun este ca rasa umana e extraordinar de inteligenta. Bine, nu chiar toata lumea. Pe noi ne-au impins unii de la spate.

Va Urma

Parerea lor. Despre mine. Annes Bananes. PGL-ista lu’ mama

Incepem cu fetele mai intai, ca na’ ele au prioritate:

Ruxandra: Pai tinanad cont ca esti una din pr. mele cele mai bune …. iti dai seama ca am o parerea buna si tind sa spun ca .. ai un comportament asemanator mie .. in-afara de fazele cu “caca” si cu “Dumnezeu”…fizic nu am nimic de comentat esti ok.. dar esti proasta pt ca iti acoperi partile frumoase pe care le ai .. ai putea sa incerci sa-ti iei ceva cu decolteu, nu exagerat .. blugi stramti .. pt ca ai un fund… ehee nene si daca te-ai tunde si cu breton cum zic eu .. ai fi miss. Nu incerc sa te schimb fizic dar eu zic ca ti-ar sta mai bine asea …psihic esti tampa, ma enervezi la culme cand te iei de DUMNEZEU! mor, imi vine sa te omor asea esti comica cand vb de “caca” asta o faci cam mereu deci ar trebui sa ne fi obijnuit dar…  dar u .. mereu scoti cate o bomba …in rest nush ce sa-ti mai zic.. a sa nu-l mai bati pe bebe ca e si el fata mic  si ai vz cum plange, e el mai dus, de se trage din familie dar ai putea sa fi mai blanda cu el.

P.S: Te iubesc. Gata, sa pui tot.

Si eu te iubesc bha, ca dracu’ numai prostii faceam si inca facem. Aici la bloc, copilarie. Cu multe greutati dar na, trebuie sa trecem peste ele, sa gandim pozitiv. Avem o viata inainte si nu trebuie s-o irosim.

Stefy: Ah, pai fizic : esti inalta , ai un par lung superb , ai fruntea mare ca a  mea , cand te machiaza Adriana [ bine, sau Blonda ] te schimba total . ceea ce e super tare! ca esti frumoasa, simpla zi de zi, iar cand te aranjezi ,. wtf ? unde e Ani aia diloaica aici ma ” vaiii ce frumoasa e ” . deci .. esti frumoasa. Si psihic..dau cum vrei tu . pai frate mai surprins. imi place gandirea ta . mai ales acu cand ti-am descoperit mai multe secrete [ asta ca le-ai facut tu auzite sau.. citite ] asa. imi place ca esti deschisa la minte ca te gandesti la marea problema care deja ne-a facut sa deschidem ochii cat mai multi .. religia… si faza cu extraterestri… logic ca nu suntem singuri intr-un univers atat de mare…in 2 cuvinte : esti tare ! bravo !

Uuuu Stefy, trebuie sa-l pui si pe Flav sa scrie, ca sa fiti chit.

Ramona: ok..pai=))..esti un specimen sunt curioasa daca si fratii tai vor fi asa=))nu se stie niciodata…:P:P…in legatura cu aspectul fizic am mai spus n-ai nevoie de prea multe retusuri:))c retusuri ma?:))adik esti bne asa..daca vrei sa te machiezi stii la cine sa apelezi de fapt ai o groaza de variante:))poate daca te-ai indrepta:X:X:X ar fi bine..:X:) daca n-ai placa ti-o dau eu na=))numai sa te vad indreptata ca imi place mie cum iti sta=))asa…vopsita..nu stiu daca te-as vedea…un negru alabstrui ca sa fi si mai pocahontas decat esti=))(am scris bine?:))) asa pai nu sh..ti-am zis un creion si un rimel ar fi ideale pt tine:*si poate parul putin ondulat la varfuri:))eh..:X:X:X:) de imbracaminte nu stiu ce sa zic:))imi plac tricourile:))asa..psihic ?:))auzi pshic bine asa ai zis tu:))esti nebuna ma fatoooooo altceva nu stiu keep reading poate ca de acolo te insipiri:))si sa scrieeeee in continuare poate ca intr-o zi vei fi remarcata aici..sau..in alata parte..new york visu tau=))ambasadoarea lu’ mama sa nu ne uiti atunci cand vei deveni k baba aia poate a avut dreptate=)))ti-a prezis:))=)))hai pa te-am poopat:*:X

Cristina: deci…….p tine te cunosc inca dinainte d scoala (nu chiar la fel de bine ca Rux,dar mai bine k altii)l inceput te vedeam k pe o tipa zbanghie cu kre faceam tot felu de tampenii dar mai tarziu am vazut ce poate cu adev Anne a mea pana sa ai blog-u asta. nu jtiam k ai o gandire asa profunda(la inceput,sincer,mi s parea k fabulezi),dar am fost surprinsa d c am descoperit!nuj dak iti dai seama, dar liceul te-a skimbat f.mult( nu st in masura sa judec dak in bine sau in rau pt k nu ma amestec in deciziile tale! ai devenit mai matura (treknd q vederea “kktul”j altele kre ne amuza f.mult)) j ti-ai descoperit latura artistik cu kre ne-ai uimit pe toti(iti spun sigur k ai s-o duci bine dak urmezi klea asta ) are dreptate Florin( kre m-a surprins in mod plaqt),dar u pari obijnuita doar din exterior …pt k in interior ejti mult prea complexa pt secolu asta aqm hai sa mai zic j fizik….u nu prea te-ai skimbat k look de knd t cunosc(sau poate k da,dar aqm o suta d ani) j poate o noua freza nu ti-ar strik ,dar nu am nimik de reprosat stilului tau pt k ti s potriveste de minune (poate n-ar strik s o asqlti j p rux,aqm k s nu zici k nu comentez cva )in rest……abia ajtept sa te descopar m.mult(sunt sigura k mai ai cva minunat d aratat) j cred in tine f.mult(sigur nu ma vei dezamagi )ma consider norocoasa k te-am qnoscut j k ti-am fost, sunt j iti voi fi intotdeauna prietena (poti conta pe mine mereu )multumim k exijti j k ne faci viata mai interesanta!!! te iubesc mult(k p o prietena, normal )

P.S:s nu ti se urce l kp (desi nu cred pt k u jtiai ce credem noi despre u). aaaaaaa…..mai e cva: nu mai fi asa modesta (u jtii kre st klitatile tale j tre sa ti le evidentiezi la maxim….pt k ai ce arata)nu tre sa stai in umbra, ci sa iesi in fata sa se buqre toata lumea de lucrurile minunate pe kre l spui j le faci.

Multumesc Cristina! Ca pe o prietena…mha si eu care credeam ca…pfoai…iluzii desarte acuma:))) Si pe mine m-a surprins Florin, gandirea lui, adica nu ma gandeam la asta. E misterios si totodata curios sa afli ce cred persoanele apropiate despre tine. Si eu te iubesc!

Petra: Ani…[Anne] In ziua cand am cunoscut-o afara ploua.Evident.Statea pe scara blocului cu Ruxi.Eu am iesit din casa cu o fata Adriana…In fine,astea-s detalii…Faza e ca atunci cand am vazut-o mi-am zis ca e psihopata.Avea un ras ciudat si vorbea numai despre spiritism :) )…Dupa mai mult timp m-am obisnuit cu ea.Dar am ramas la aceeasi idee.E psihopata.:))…Vara asta am stat numai pe banca.Asa,ca pensionarii.Cu cine?Cu Ruxi,Ani,Andreea,Alexandra si Florin.Eu cu Ani ascultam acelasi gen de muzica…Facem misto de Ruxi,ca pitzipoancele,Andreea rade,Ruxi se supara.Ani isi da palme in cap si e cam dusa…Dar merge…Ne mai jucam si badminton…in 6.Cand intra Ani pe teren trebuie sa ne invartim in sensul acelor de ceasornic…Ma rog…Chiar daca nu stie sa joace…Merge,cum am zis si mai sus.Ani da din cap ca o distrusa cand pune Rainmaker pe telefon.Ultima data mi-a dat cu parul in ochi.Ne explica ce ar face ea daca ar castiga la Lotto.”O biblioteca imensa,undeva la subsol,unde sa fie locul meu secret.Si sa am toate cartile scrise vreodata de Stephen King si Lovecraft.Si mi-as face o casa imensa,cu camera mea maaaare de tot,cu multe carti si calculatoare,si CD-uri,etc..Aaa…Si m-as duce la fiecare formatie care imi place,la concert,si mi-as lua bilet acolo,in primul rand.Si as lua autografe…Pfoaaaa” Ruxi vrea o masina,aur,o casa,multe ceasuri si sa nu isi mai lase parintii sa munceasca.Si sa o oblige pe mama ei sa faca scoala de soferi.Ani isi da multe palme in cap si rade.Canta[m] All the Young Dudes Carry the news Bugaloo dudes Carry the news.Nu e asa plictisitor cand stai cu Ani pe afara.Chiar deloc.Mai ales cand isi da parul pe o parte si isi face poze “iemo”…cu botic! Pai…Cam atat…Nu prea am inspiratie.N-are sens sa zic de partea cu Level,ca asta o stie oricine.Si nici de infatisare.Ce rost are?Toti stiti cum arata.

Bhaaa cum poti spune ca nu stiu sa joc? Daca jucam ca handicapatii in 6-7? N-ai vazut ce frumos ne jucam in 2? Hai ca vezi tu azi muscaturi de obraz:)))

Nila Raluca Alexandra ( Crocodila ):hai ma sa scriu si yo ceva despre Any…k toti aia de my sus pe kre din “coincidenta”ii styu:))).da frate esty frumoasa.buna.proasta.bla bla.la cap fizic esty…perfecta….si sincer vestimentar nu as schimba nimic.doar putin acolo nijte tricouri my siecsi:)).si culori ani culori!!!!.psihic?nu am absolut nik de comentat.styy k swuntem la fel de retardate.[si sa styy k nu voi uita knd era sa kd cu wc-ul tau=)))].la faza cu “caca”nu prea…dar cu Dumnezeu…styy k gandesc l fel ca tine…si sunt aproape sigura k nu numy noi suntem p kktul asta d planta.ba…chiar stai…my sunt si alte planete descoperite.deci un mare cacat.si il vreau aici pe blog pe domnul Pascu=)))).sunt o pacatoasa.:)).de ce?pt k ma intreb dak exista Dumnezeu:))).bine bine bine.m-am abatut de l subiect.deci chiar dak esty o retardata si jumatate yo te iubesc mult d tot si styy asta.:x.

P.S.:te omor dak nu voii azi in trivale.>:P.

hai mori.!.

Te iubesc bha nebuno. Ai uitat sa spui cum ne-am cacat aseara pe banca=)) si cu Alice Cooper- Poison. Si datul din cap:)):))

Ana ( prietena lu’ Marius)pai….Anne, multe de spus, putine vorbe! Fire rebela, amuzanta, chiar razboinica pe alocuri ea e anne ahh sa nu uitam : doamne, are o pleata divina! o caracterizeaza verbul “a gandi” dar si “a vedea” ..vede pana si cel mai mic detaliu..deh cu lupele alea glumesc desigur. Cand ai nevoie de cineva care sa te amuze cheam-o! nu numa ca o sa t amuze….o sa te sufoci de ras, or sa te doara falcile si burta de ras… se pricepe la asta de minune.

Atunci in parc cu fratele tau bagacios, care tot venea la voi. Mama ce l-as bate:)) Si politistul ala cu burta. Bha, sedinte foto cand? Cu noul aparat?
Florin: Hmmm…uite ca m-a corupt sa-mi spun parerea despre ea:)) Ce pot sa zic…Pe Ani o cunosc din clasa I si surpriza uite ca si la liceu suntem in aceeasi clasa:). Pot sa spun ca imi place cum gandeste fata asta, bine in anumite privinte, e foarte open-minded. Face o gramada de lucruri pe care majoritatea fetelor nu le-au facut si nu le vor face niciodata, ca sa dau un exemplu jocurile… cred ca stiti despre ce vorbesc:). Deasemenea imi place ca are simtul umorului destul de dezvoltat…ma distrez foarte mult cand ne intalnim. De dimineata am intrat pe blog sa vad ce tampenii a mai debitat Ani si am ramas putin surprins despre posturile cu si despre Dumnezeu:). Majoritatea nu ar indrazni sa abordeze un asemenea subiect dar uite ca mai exista si altfel de oameni. Hmm…cam atat.

Aaa… era sa uit mi-a spus sa-mi spun parerea si din punct de vedere fizic…Ce sa fac trebuie sa respect dorintele fetei ca altfel ma maltrateaza:)):))glumeam. Ok, pot sa zic in momentul de fata ca Ani arata banal… bine se imbraca banal si nu ii place sa stea sa se aranjeze si alte treburi feminine…Poate nu e stilul ei dar e pacat pentru ca “are cu ce”. Oricum timpul va avea grija de toate.

Deci Florin nu e un om ca toti oamenii. El spune ‘Nu’ des. Dar de cand vine p-aici prin cartier, la mine si la Ruxi, pfoai ne distram de minune. Radem ca prostii. Facem poze, bem Cola, viata de traseisti. Stai sa nu-l uit si pe Cipi ca el e PGL-ist. Clanul Zeama.

Mike: pai sa vedem…Anne…m-a rugat sa scriu parerea mea despre ea…ca mai apoi sa o puna pe blog…oke mica dilema..dar fie sa zicem ca i will play along…so anyway…eu cu Anne ne stim de ceva timp, desi nu ne-am vazut niciodata face to face…si nu cred ca ar fii bine sa ne vedem face to face ca la cat de nebuni suntem amandoi…ar ieshi anarhie totala….so anyway…cred ca de vreo 2 ani ne stim…sincer ceea ce imi place foarte mult la Anne..sunt ochii….au o sclipire aparte..care de fiecare data cand ii privesc ma fac sa zambesc…anyway..Anne e amuzanta mai mereu si ma face sa zambesc….sa ii fie rusine..o sa fac riduri din cauza ei…break…one sec..ma duc sa beau pootzin…sa..back…
stai sa vad ce am scris pana acum…ca am scris fara oprire..mi-am asternut practic gandurile…si amintirile.asa….unde ramasesem…
riduri..da domne..altii fac riduri de la batranete.si eu fac riduri din cauza ei…trecand peste faza cu ridurile ca si asa schimb prefixul anul asta…20 de ani domne..om batran…despre Anne din punct de vedere fizic..nu pot spune decat ca este al naibii de frumoasa….adik..daaamn…nice eyes, nice hair, nice body, ca sa nu mai spun de buze. so anyway…Anne mi se pare matura … pt varsta ei..asa mi-a creat impresia…sper ca intr-o zi o voi cunoaste pe Anne mai bine…si poate ii voi descpoeri si alte calitati…deocamdata asta e tot ce va pot marturisi despre anne…nu de alta dar ma dor degetele….

Multumesc, Mike!:*:X Intotdeauna tu.


Bobo: Erm, Anne…lol…Anne!
Cum am mai spus, am cunoscut-o pe mess. Mi-a dat add pentru ca postasem pe LEVEL de Penumbra Overture aaand stuff.
Pentru o zi am crezut ca-i psycho, dar…aveam ‘mai multe’ in comun si am inceput sa ma inteleg destul de bine. Radem, plangem, injuram, facem multe (chiar daca va ganditi si la prostii).
Aaa, stai ma ca ea vrea parere. Are ochii, uneori mari,anime… ceea ce-i destul de cute, ca sa nu mai spun de…cum arata (yoo’r russian,right?)
Mare survivor, scapa din toate situatiile grele. Satanista, nu mananca pisici moarte (yet, lol). La inceput cand am vazut-o,credeam ca are 18-19 ani :)
E vorba aia “nobody’s perfect” da’ la Anne, te mai gandesti. Da, si stiu ca toata lumea vrea sa o intalneasca FACE to FACE( sau PvP bwahaha).
…sincer,nu stiu ce sa mai spun…great person, and friend.

Loool, la prostii virtuale=)). Deci… cand o sa te insori neaparat voi veni la nunta ta, sa bagam filmarile alea bengoase si melodiile la chitara. Si sa jucam sarba. Sa mai vii si tu in Romania asa din cand in cand, sa nu ne uiti dracu’ p-astia greii d-aici, de la negru de fum. Multumesc inca o data caci ti-ai spus parerea si ma rog stii tu…

Marco: I have a strange feeling of deja vu… n-am mai facut asta si anul trecut? Oh well. Anne – fata cu jocurile, fata cu cartile, fata cu rockul, fata cu satanismul, fata cu misticismul, fata cu cracii… DA, TREBUIA S-O INCLUD SI PE ASTA, I’M FUCKING PERV, SI? De multe ori m-am gandit serios daca fatuca asta are probleme psihice, dar nu cred ca e cazul. Are probleme de alta natura. Atat.

Restul vedeti ce ziceti de ea, ca va bat.

Oh da! Dur! Asa! DUR! Aaaaaaaaaaa… Toata lumea se gandeste numai la prostii. Mai ales Bobo. Ce-aveti fratilor?

Marius:Anne… una dintre cele mai importante persoane din viata mea… prima data… ne-am cunoscut la examenu de germana la bilingv… eram dupa qm bine stiu unii, cu picioru “de gat” ma rog… Anne, la prima vedere, in perspectiva mea era usor nebuna as putea spune f baietzoasa (cum e si acu) dar se vedea ca e f de treaba si asa e si acu… ma rog… a trecut vacanta… ne-am reintalnit… ne-am cunoscut mai bine si acu ne intelegem extraordinar d bine.. app anne facem faza cu chitara bine? te iubesc bha

Cand era sa ma dea Sutan afara din examen! Bine, nu am voie sa spun ca cine stie ce se intampla. Tu stateai in spatele meu. Hmmm…pe primul loc e Ana, prietena ta, o s-o pun si pe ea sa scrie, apoi parintii…si apoi EU. Da, anul asta nu vom mai manca la liceu, ne facem sendvisuri cerem bani prin clasa:)):)), nu, nu cerem si ne luam chitara. Defapt chitari. Cum dracu’ o fi.

Alex Cretzu: esti gay, esti travestit si gay. daia te iubesc. zici cateodata lucruri scarboase si imi place. pai te-am cun in cls a 9a,  mai precis tu miai luat id de pe hi5. asta a fost un caz in care hi6 a facut o prietenie. in rest e un loc unde itzi pui ultimele poze “trve” si gay . din prima zi cand am vb parca ne cunosteam de o viatza. am vb cred ca 2- 3 ore.  si am vazut ca avem unele chesti in comun ceea ce era marfa, ca avema despre ce vorbi. mai e un pic si se face un an de cand te stiu. si a fost foarte tare. miai dat blazing angels sqadrons

sl@sh Maiden: sami bag pwla ce ma ofticam cand luam o misiune a 2 a oara)
sl@sh Maiden: ca ma bateau aia
sl@sh Maiden: ceeea ce nu era deloc placut
sl@sh Maiden: da asa sa revenim
sl@sh Maiden: esti perversa cateodata)
sl@sh Maiden: un pic sarita de pe fix ca si mn
sl@sh Maiden: cam atat Esti fff ok de teaba
sl@sh Maiden: ma enervezi cand ma pui sa dau comm si eu am treaba
sl@sh Maiden: atat

Florin ( Kafka ): :)…Anne…am cunoscut-o pe un forum…( e secret) :) )…la inceput am fost ”porc”…era prima fata pe forumul nostru de IT…apoi i-am cerut id-u…m-a impresionat poza ei de la avatar…nu pot sa o descriu…intr-o fraza…doar in cateva cuvinte…intelegatoare, matura, la inceput ma asteptam sa fie un pic mai ”copila”?dar am ajuns sa o cunosc mai bine…si sa ma simt degajat in convobirile care le avem si le am cu ea pe messenger…:)…e clar…e o fata mai speciala…in sensul bun…cel mai mult m-a impresionat….cand am intrebato:Anne ai fi acceptat sa fi iubita mea…daca am fi fost in acelasi oras…din momentul acela am inceput sa o simpatizez si mai mult…de obicei fetele se joaca cu baietii…ea nu e asa…e o tipa pe cinste…are si un mare talent la scris…;)… caracterul ei…nu o pot incadra intr-o anumita tipologie…dar…e o fata deosebita…si imi place sa discut cu ea…;)…cam atat…eu nu ma pricep la scris…;)…kafka…va saluta :) )…

Multumesc inca o data, pentru tot. Ai grija de tine, si elibereaza-te de energiile negative.

Povestea cu Dumnezeu. Partea a II-a.

… Ii mai auzi pe unii: ’’Ce-o vrea D-zeu!’’ Nu frate, nu ce vrea el, ce vrei tu. Tu decizi ce vrei! Tu muncesti pentru acel ceva.
…Bine, bine…Dumnzeu e Binele. Bun! Daca D-zeu are grija, de noi…stai! STOP! D-zeu nu are grija de noi. Cum? Explica tu atunci, daca te crezi mare si tare de ce sunt razboaie, inundatii, tornade, si cat mai multe BOLI, mai ales BOLI. Stai sa vezi ce le debiteaza unora mintea: ’’D-zeu nu mai tine cu noi! Suntem si pacatosi!“ Auzi ca nu mai tine cu noi, ce le caca astora mintea aia de incuiati.
…Normal ca daca spui ca esti rau, chiar asa va fi bha boule! Autosugestia ta iti va da acest pumn in subconstient si chiar vei fi rau. Si cu fenomenele astea ale naturii cum ramane? Simplu1 Sunt efecte ale planetei Pamant, sau creatii esuate ale omului. Mintea omului e foarte puternica. Nu va jucati cu ea, caci veti vrea dezastre.
…Daca exista D-zeu de ce nu ii ajuta pe cei amarati? Pentru ca nu exista, simplu. Tu trebuie sa te gandesti si in viitor la ceea ce faci, chiar daca unii nu fac asta. De exemplu, sunt familii foarte sarace cu 7 copii, in general de la 3 in sus. Bai frate, daca esti asa sarac, de ce dracului mai faci copii, stiind ca nu ai cu ce sa-i cresti? Esti bolnav mintal? D-zeu nu te va ajuta, fi sigur de asta, tu iti decizi soarta. Trebuie sa gandesti rational. Are rost sa dau mai multe exemple? V-ati dat si voi seama cu ce cacat ne confruntam aici.
…Sa va mai zic ceva. Esti un om perfect normal cand crezi in D-zeu. Daca nu, esti nebun. Dar unii, mai au cate-o scapare, isi cam dau seama ca se petrece ceva putred. Tu trebuie sa stai sa te gandesti putin. Cum ar putea un om sa creeze un Univers, atata timp cat el a fost creat de nimeni? A aparut asa pac-pac batand din 2 degete? Cine l-a creat pe D-zeu? Voi chiar nu ganditi putin? Nu realizati ce se intampla? Cum putea el sa creeze 2 oameni? Nimeni nu poate face asta. Nimeni. Si culmea, D-zeu mai e si creatorul Universului. Cum a aparut el? Totul e o minciuna, oamenilor. Nu va trece prin capul ala, ca totul a fost o inventie, doar sa avem in cine sa credem, pentru ca nu exista o dovada concreta asupra aparitiei Universului, planetei Pamant, omul? Stim noi ceva despre Univers? E infinit? E cub? Planetele celelalte…sunt atatea intrebari fara raspuns. Nu vom afla niciodata. Extraterestrii? Cum au aparut? De cine am fost create? Nu stim nimic.
…Ne nastem doar ca sa murim! Pentru ca nu murim. Ne nastem din nou, traim o alta viata, nu ne aducem aminte de nimic, ca sa ce? Cu ce scop traim aici? Avem o misiune? De ce te trudesti atat de mult daca tot ‘mori’?