…Aruncă o privire pe fereastră şi spune-mi ce vezi. Atinge-mi uşor mâna îngheţată. Auzi doar şoapte uşoare…şoapte care au dispărut cu totul din viaţa ta… Şoapte grele şi lacrimi curgând din acel izvor al nesfârşirii.
…Şoapte în ploaie. Şoapte sfărâmate. Doar şoapte. Doar şoapte de cristal, fără viaţă. Şoapte care te privesc în adâncul sufletului.
…Acum îţi aminteşti? Îţi aminteşti tresărirea din pragul uşii? Cuvintele goale care ţi-au sfărâmat inima? Melodia care ţi-a pus capăt vieţii? Mirosul crud al frunzelor de toamnă? Paşii din ploaie? …În timp ce inima ta a bătut pentru ultima oară şi cerul s-a întunecat, ţi-ai simţit căldura sângelui care-ţi curgea pe faţa infectă. Vântul nu mai sufla.
…Şoaptele uciderii unei virgine nu mai însemna nimic. Acum erau doar şoapte palide, secătuite de sânge.
…Dar sângele va ţâşni atâta timp cât inima va continua să bată.
Şoapte Ordaniene
mai 19, 2009 la 7:22 am (Numai de-ale mele)
