(-Fragment din jurnal- anul 645, dupa Atacul Vaticanului)
…Ce patetic. Planuiesc crima asta de ani de zile si simt ca ma prabusesc la poalele unui munte de cacat. Da. Un cacat! Un cacat de sperante ce mi-au ruinat viata asta seaca, in toate momentele ei.
…Nu vreau sa-i ratez nici respiratia, cand se va ineca in propriul sange. Nici mirosul de liliac, florile preferate ale mamei. Mama…o curva ieftina, care n-a apreciat niciodata viata. Ce usor imi aduc aminte, cu cata dragoste am ucis-o. Oh…
Parul lovind-o in tampla, cu putere, doborand-o la pamant, trosnindu-i oasele
Nici macar n-am depus efort. Am ingropat-o in beci, la 10 metri de dulapul ce sta deasupra pamantului infectat de mirosul de putrefactie. Imi aduc aminte cu scarba, cum am carat-o din camera ei, cu parul ravasit si machiaj intins pe fata ei neteda. Poate doar asta-i mai ramasese. Fata neteda, slefuita usor de o Creatie uimitoare.
…M-am simtit ca un muc sfrijit, in loc sa fiu fericita ca am scapat de o mizerie din viata mea. Cu cata ura am aruncat-o-n groapa. Si cu ce plictiseala am indesat pamant in gura ei, sa fiu sigura ca nu va scoate o vorba niciunde. I-am scos si ochii. Ochii ei albastri, marini, divini. I-am tocat in bucatele si i-am pus in ciorba. Ciorba de burta. Burta ei. Cu intestine si acid. Am savurat fiecare bucatica in parte, sa fiu sigura ca nu va ramane nimic.
…O victima noua, un alt vanator.
…Sunt in crime in numele Lui, cu speranta ca-ntr-o zi voi intra in Lacasul Sau. Sunt crime odioase pe care le-am savarsit de-a lungul timpului, pentru o viata vesnica. Lama coboara iar si iar, metalul ascutit patrunzand in carnea moale.
…Delirez si-acum, cand calatoria mea-i aproape pe sfarsite. Cand imi lovesc bratul si cad din nou pe spate.
…Cand ma apropii.
…Cand calc cu bocancul pe incheietura mainii, strivindu-i-o.
“Nu! Doamne, nu!”
