“Nici urletele, nici ţipetele…nici plânsul înfundat…n-o ridica în slăvi. Pe malul înfundat, sunetele-s şoapte moarte.”

… Îmi savuram ceaiul de mentă privindu-i sângele curgând din uter.

…M-am ridicat răzbită de puteri, de pe podeaua rece şi umedă. Învinsesem din nou. M-am apropiat de victimă, îngenunchind, penetrându-i vaginul, simţind sângele cald, proaspăt şi întunecat. Acelaşi miros de rugină…aceeaşi compoziţie plasmatică, acelaşi rol în sacrificiu.

…Era aproape de pragul morţii. Ochii, trişti şi sângerii, încă mai erau aţintiţi spre mine. Ce haios. Mă priveau îngrozitor de terifiant, în timp ce gustam din sângele ucigaş. Mă frigea. Aşa cum corpul ei tresărea sub presiunea adâncă a cuţitului. Cuţitul care tăiase în carne vie. Cuţitul cu fruntea lată.

…I-am târât corpul în noapte, până la mal, aşezându-l pe piloni de mesteacăn. Păcat că nu va fi descoperit niciodată. Am aşteptat 10 minute, până când “ei” au adulmecat mirosul. Până când “ei” au torturat fiecare regiment de carne udă. Până când mirosul corpului ei negru, a dispărut în întuneric.

…Am rămas proptită pe un stejar vechi. Ascultam mesajul vântului. În ziua a 10- a zi, Îngerul Morţii şi-a ridicat pumnalul, iar lama cobora iar şi iar în mine, pătrunzând în carnea moale, care aducea odată cu lovitura de pe urmă, extazul morţii.

*Ante Mortem= Before Death